Ajung duminica noaptea cu acelasi accelerat ca acum doua luni, dar cu o atmosfera mult mai incinsa...de cele peste 50 de grade C. Cele sase ore - egale cu sapte in urma intarzierii - sunt ore de citit (cartile imi sunt cei mai buni parteneri de drum in tren). Din cand in cand mai arunc cate o privire pe geam: paie decapitate de spic stau inca drepte in tarana lucrata un an. Pamantul si-a dat rodul. Soarele se duce curand la culcare printre sondele semet ridicate in pustiu.
Principala dorinta din aceasta calatorie era sa imi primesc cadoul: sa mai serbez inca o miscare de revolutie pe drumul pe care il visam de ani, pe marea Transalpina, cel mai inalt si misterios drum din Romania, botezat candva "Drumul Regelui"!